Avem nevoie de o persoana din afara care sa nu faca parte din comitete executive ale actualelor partide parlamentare sau sa fi detinut pozitie electiva la nivel local, ce are capacitatea de a conduce un guvern nou, tehnocrat.
Ceea ce uită sau încearcă să mascheze cei care se opun unui guvern tehnocrat este că un astfel de Prim-ministru (și membrii de Guvern pe care și-i alege) nu răspunde la comanda politică a unui partid sau coaliție de partide, fiindcă nu ei l-au propus și trimis la conducerea Guvernului. Este o soluție de excepție. Partidele politice și-au pierdut în acest moment credibilitatea prin compromiterea penală a liderilor și membrilor lor și a corupției dovedite. Acum nu ne putem permite altceva.
Maria, am adaugat punctul tau in textul ideii. MersiI!
Această idee apare de două ori pe listă. Verifică toată lista de revendicări înainte de a posta o idee nouă.
Din pacate, in ultimii 4 ani nu a aparut pe scena politica din tara niciun personaj care sa inspire siguranta si incredere. Avem nevoie de un prim-ministru articulat, capabil sa inteleaga jocurile politice, dar care sa actioneze in interesul public.
Salut Alex, daca te uiti in ordinea cronologica, aceasta ideea a fost postata inainte. Cu toate acestea, ai dreptate, aceasta platforma ar avea nevoie de un administrator, nu stiu cine are grija si cine va prelua toate aceste idei...
Nu poti sa condamni de integro pe toti cei care fac parte din clasa politica doar pentru apartenenta. As inlocui asta cu "care sa nu faca parte din comitete executive ale actualelor partide parlamentare sau sa fi detinut pozitie electiva la nivel local". Asta ar tb. sa ii elimine de facto pe corupti si pe baroni
totul este politica fie ca ne place, fie ca nu. prea deseori prin tehnocratie se intelege urmarirea profitului cu orice pret
De curand, Canada si-a numit oamenii cu care merge inainte: • Ministrul Sanatații este medic. • Ministrul Transporturilor este astronaut. • Ministrul Apararii Nationale este veteran de razboi, Sikh (Sikhismul este printre cele mai tinere religii monoteiste din lume, nascută in Pakistan). • Ministrul Tineretului are sub 45 de ani. • Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale este un fost fermier. • Ministrul pentru Inovare, Stiinta si Dezvoltare Economica a fost analist financiar. • Ministrul d
Pentru ca exista si oameni precum Nicosor Dan, care candideaza la postul de primar la Bucurestiului, om care a demonstrat ca se implica si ca-i pasa deja.: a salvat 7 hectare din Parcul Tineretului de la distrugerea prin construirea unor imobile foarte inalte. A castigat 23 de procese impotriva primariilor din Bucuresti. A impiedicat construirea unui bloc de 13 etaje in imediata proximitate a Gradinei Icoanei si a Scolii Centrale. A salvat de la demolare cladirile din Sos. Kiseleff nr. 45. I
Înlocuirea principiului democratic al constituirii politice a guvernului, pentru a asigura reprezentativitatea si sancționabilitatea sa de către corpul electoral, cu iluzia independenței tehnocratice și cu arbitrariul autorității absolute oferite de "profesionalism" la fel cum stalinismul își justifica incontestabilitatea deciziilor prin "materialismul științific". Înlocuirea răspunderii guvernului (și) față de cetățeni cu subordonarea sa exclusiv față de capital (vezi austeritatea pe model FMI)
Cu excepția situațiilor excepționale, primul ministru trebuie sa fie numit cu sustinerea politica a partidului majoritar din parlament sau al unei coalitii majoritare. democratia presupune parlament, pluripartitism, responsabilitate. Schema in care un partid majoritar acorda un mandat unui prim ministru inseamna program politic responsabiitate/asumarea raspunderii . Problema nu e ca primul ministru e mandatat politic, problema e ca procesul politic si legislativ sa fie facut cu responsabilitate
Dar,dintre liderii politici,nu-mi inspira nimeni incredere, numai cand ma gandesc la varianta Predoiu mi se face parul maciuca:(
Voi prelua argumentul unei persoane (T. M.) de pe Facebook: "Sunt unii care bat moneda cu guvernul de tehnocrați, salvarea țării. Ni se vinde iluzia perfectă că ar exista undeva niște specialiști, ca niște roboți, care vor lucra pentru binele cetățenilor. În realitate, și tehnocrații au orientări politice, conștient sau nu. Specialiștii neînregimentați în partide nu sunt rupți de lume, au viziuni pe care vor încerca să le pună în practică. Nu există neutralitate în politică. [...]"
This content is created by the open source Your Priorities citizen engagement platform designed by the non profit Citizens Foundation